Ne întâlnim pe aeroportul Otopeni și pornim spre celălalt capăt al lumii, cu o escală la Doha. Traversarea cea mare se face noaptea: Golful, Oceanul Indian și intrarea în Australia pe deasupra deșertului, dimineața.

Aterizăm seara. Între București și Melbourne sunt zece fusuri orare și o zi pierdută la traversare — plecăm vineri, ajungem sâmbătă seara.

Transfer la hotel, în centru. Cine mai are energie poate ieși la o plimbare pe malul râului Yarra, unde orașul se vede cel mai bine noaptea.

Melbourne se vizitează pe jos și cu tramvaiul — în centru e gratuit. Orașul și-a construit viața în laneways, străduțele dintre clădiri: pereți acoperiți de artă stradală la Hosier Lane, cafenele minuscule la Degraves, baruri ascunse după uși fără firmă.

Trecem prin Queen Victoria Market, piața din 1878 care ocupă șapte hectare, și urcăm pentru panorama de la etajul optzeci și opt. După-amiaza, grădinile botanice regale de pe malul Yarrei.

Zi întreagă pe unul dintre cele mai frumoase drumuri de coastă din lume, construit între 1919 și 1932 de soldații întorși din Primul Război Mondial — e cel mai mare monument de război din lume, lung de două sute patruzeci de kilometri.

Oprim la Kennett River, unde koalele dorm în eucalipții de lângă drum și se văd de jos, fără binoclu. Prânzul într-un orășel de surf, apoi partea pentru care venim: Cei Doisprezece Apostoli, coloane de calcar înalte de până la cincizeci de metri, rupte din faleză de ocean. Au mai rămas opt. Continuăm la Loch Ard Gorge, un golf îngust între pereți portocalii, și rămânem pentru lumina de seară.

Dimineața liberă în Melbourne. După-amiaza pornim spre sud-est, către Phillip Island, la două ore de oraș.

Trecem pe la centrul de conservare a koalelor, unde se merge pe pasarele la înălțimea coroanelor, și la The Nobbies, stânci bătute de vânt cu o colonie de foci cu blană în larg.

La apus ne așezăm pe tribunele de pe plaja Summerland pentru parada pinguinilor: sute de pinguini pitici — cea mai mică specie din lume, treizeci și trei de centimetri — ies din valuri în grupuri și traversează plaja spre vizuini. Fotografiatul e interzis, inclusiv fără bliț: lumina îi dezorientează.

Trei ore și douăzeci de minute de zbor spre nord și clima se schimbă complet: din primăvara răcoroasă a statului Victoria direct în tropice, la treizeci de grade și umiditate.

Cairns e un oraș mic, construit în jurul plecărilor spre recif. Nu are plajă — are în schimb o lagună artificială pe faleză, cu apă filtrată, unde se face baie fără grija crocodililor și a meduzelor. După-amiaza e liberă.

Ziua pentru care merită drumul până aici. Catamaran rapid, o oră și jumătate, până la recifele exterioare — cele dinspre larg, unde coralul e sănătos și apa limpede.

Petrecem ziua pe o platformă ancorată pe recif: snorkeling cât vrei, cu echipament și vestă incluse, ghizi biologi marini în apă, prânz bufet la bord. Se văd corali de toate formele, pești-papagal, bancuri întregi de pești albaștri și galbeni, și aproape sigur broaște țestoase verzi.

Pentru cine nu vrea în apă există un semi-submersibil cu pereți de sticlă, care face același traseu pe sub suprafață.

Urcăm în munți cu Kuranda Scenic Railway, calea ferată săpată de mână între 1886 și 1891: o sută de curbe, cincisprezece tuneluri și treizeci și șapte de poduri, toate într-o pădure tropicală veche de o sută optzeci de milioane de ani — mai bătrână decât Amazonul.

Trenul oprește deasupra cascadei Barron, care cade o sută cincizeci de metri în gol. La Kuranda, satul din vârf, avem timp pentru piața de artizanat și pentru parcul de fluturi.

Coborârea se face altfel: cu Skyrail, telegondola de șapte kilometri și jumătate care plutește chiar peste coronamentul pădurii, cu două opriri pe traseu pentru pasarele printre copaci.

Trei ore de zbor spre sud, înapoi în climatul temperat. Ne cazăm lângă Darling Harbour și ieșim la prima întâlnire cu portul.

Sydney se înțelege de pe apă, nu de pe uscat: orașul e construit în jurul unui golf cu două sute cincizeci de kilometri de țărm, iar feriboturile galbene sunt transport public obișnuit.

Dimineața, tur ghidat în interiorul Operei — construcția a durat paisprezece ani în loc de patru și a costat de paisprezece ori mai mult decât bugetul, iar arhitectul danez a plecat înainte de final și nu și-a văzut niciodată clădirea terminată.

Trecem prin The Rocks, cartierul vechi de sub pod, cu case de gresie din primii ani ai coloniei, și luăm feribotul peste golf pentru cea mai bună priveliște asupra orașului.

După-amiaza mergem la Bondi și facem plimbarea pe faleză până la Coogee: șase kilometri pe marginea stâncii, pe lângă plaje mici și bazine de înot săpate în piatră, în care intră valurile.

Două ore spre vest și intrăm într-un platou de gresie rupt de văi adânci, acoperit cu pădure de eucalipt. Eucaliptul eliberează atât de mult ulei volatil încât lumina se împrăștie în albastru — ceața dintre creste chiar este albastră, de unde și numele.

Ne oprim la Three Sisters, trei turnuri de gresie de pe marginea văii Jamison, și coborâm cu Scenic Railway, cea mai abruptă cale ferată de pasageri din lume: cincizeci și două de grade înclinare. Jos facem o plimbare prin pădure, pe pasarele, și urcăm înapoi cu telecabina suspendată peste vale.

Trei ore de zbor peste Marea Tasmaniei și două fusuri orare înainte. Aterizăm în Auckland, orașul cu cele mai multe bărci cu pânze pe cap de locuitor din lume — de aici și porecla, City of Sails.

Orașul e construit pe cincizeci și trei de conuri vulcanice stinse. După-amiaza urcăm în Sky Tower, turnul de trei sute douăzeci și opt de metri, și coborâm la Viaduct Harbour, portul de iahturi unde se mănâncă seara.

Pornim spre sud prin Waikato, ținutul de pășuni unde sunt mai multe oi decât oameni. La Hobbiton intrăm în satul construit pentru filmări pe o fermă de oi și păstrat intact după aceea: patruzeci și patru de uși rotunde în deal, grădini îngrijite la scară, lacul cu moara și podul de piatră.

Continuăm la Rotorua, orașul așezat peste un câmp geotermal activ — se simte de la intrare, miroase a sulf, iar aburul iese din canale și din curți. La Te Puia vedem gheizerul Pohutu, care erupe de până la douăzeci de ori pe zi, până la treizeci de metri înălțime.

Seara, masă hangi — carne și legume gătite ore întregi în pământ, pe pietre încinse — și spectacol maori, cu haka.

Dimineața devreme mergem la Wai-O-Tapu, cea mai colorată zonă geotermală din țară. Champagne Pool are șaizeci și cinci de metri diametru, fierbe la 74°C și are marginea portocalie aprins de la depunerile de arsenic și stibiu. Lângă el, un lac verde fluorescent și cratere care bolborosesc.

După-amiaza zburăm spre Insula de Sud. Aterizarea la Queenstown e una dintre cele mai spectaculoase din lume: avionul coboară printre munți, virează peste lacul Wakatipu și atinge pista într-o vale închisă de creste.

Ziua cea mai lungă și cea mai frumoasă. Plecăm devreme, pe lângă lacul Te Anau, și intrăm în parcul național Fiordland. Drumul urcă prin Valea Eglinton, printre fagi argintii și pereți de granit, trece pe lângă Mirror Lakes și intră în tunelul Homer, un kilometru și două sute de metri săpați prin munte, cu un singur fir de circulație.

De cealaltă parte coborâm în fiord. Croazieră de două ore pe apă, sub Mitre Peak — o mie șase sute nouăzeci și doi de metri care urcă direct din mare — și pe sub cascadele Stirling și Bowen, care cad o sută șaizeci de metri. Vasul intră cu botul sub ele. Pe stânci stau foci, iar uneori apar delfini și pinguini.

Rudyard Kipling a numit locul a opta minune a lumii. Plouă aici două sute de zile pe an, și tocmai de aceea cascadele sunt mereu pline.

Dimineața e liberă în Queenstown — orașul e capitala sporturilor de aventură din emisfera sudică, iar opționalele de mai jos pleacă toate de aici.

La prânz pornim spre nord, peste Lindis Pass, printre dealuri acoperite cu iarbă-tussock aurie. Ne oprim la lacul Pukaki, turcoaz opac de la făina glaciară — praf de rocă măcinat de ghețari, atât de fin încât rămâne suspendat în apă și împrăștie lumina.

Dormim în singurul sat din parcul național, la poalele lui Aoraki, trei mii șapte sute douăzeci și patru de metri. După-amiaza mergem pe Hooker Valley Track: trei ore dus-întors, drum plat, trei poduri suspendate peste râu, și la capăt un lac glaciar cu aisberguri plutind sub peretele nordic. La lumina de seară e cea mai bună parte a zilei.

Coborâm la lacul Tekapo, de aceeași turcoaz imposibil ca Pukaki. Pe mal e Biserica Bunului Păstor, o capelă de piatră din 1935 în care fereastra din spatele altarului nu are vitraliu: dă direct spre lac și spre munți. Zona e rezervație internațională de cer întunecat — printre cele mai bune locuri de pe planetă pentru stele.

Continuăm spre Christchurch, orașul reconstruit după cutremurul din 2011, cu catedrala de carton a arhitectului Shigeru Ban. Seara ne îmbarcăm spre casă.

Zburăm spre vest și recâștigăm ziua pierdută la dus. Aterizăm pe Otopeni la prânz.